Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.
La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare urmatoarele perioade asimilate in care asiguratul
– a beneficiat de pensie de invaliditate
– a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, cu conditia absolvirii acestora cu diploma
– a satisfacut serviciul militar
– a fost elev al unei scoli militare/scoli de agenti de politie
La acordarea pensiei anticipate, reducerea pensiei standard de pensionare cu 5 ani nu poate fi cumulata cu nici o alta reducere reglementata de prezenta lege sau de alte acte normative.
La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate.
Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu.
Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare urmatoarele perioade asimilate in care asiguratul
– a beneficiat de pensie de invaliditate
– a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, cu conditia absolvirii acestora cu diploma
– a satisfacut serviciul militar
– a fost elev al unei scoli militare/scoli de agenti de politie
La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale.
Transformarea pensiei anticipate parţiale în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu.